Camora, nemulțumit după meciul cu FCSB: "Au fost mici detalii care nu ne-au lăsat să scoatem măcar un punct"
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Aug 2023, 12:53
- Sport
- Ascultă știrea
Căpitanul CFR-ului e de părere că arbitrul a avut un rol decisiv în stabilirea rezultatului final al jocului.
Eliminați din cupele europene, "feroviarii" au pierdut și contra rivalei FCSB. Golul care a decis învingătoare a fost marcat din penalty, iar la finalul jocului, clujenii au criticat arbitrajul.
Mario Camora, căpitanul formației din Gruia, se declară mulțumit de jocul CFR-ului și consideră că centralul i-a împiedicat pe el și pe colegii lui să obțină cel puțin un punct.
"A fost frustrant pentru noi, a fost un meci echilibrat. Din păcate acest mic detaliu, un penalty ușor nu a fost văzut de VAR. Se întâmplă din nou ca în sezonul trecut. Cred că e bine că vin această pauză pentru cei care nu sunt 100% pregătiți.
Acum se vede caracterul, când câștigăm e toată lumea bine. Până acum am arătat bine și la meciul acesta am încercat, dar au fost mici detalii care nu ne-au lăsat să scoatem măcar un punct", a declarat Mario Camora.