Campioana ratează șansa de a urca pe primul loc. "Feroviarii" au obținut doar un punct cu Sepsi OSK

Campioana ratează șansa de a urca pe primul loc. "Feroviarii" au obținut doar un punct cu Sepsi OSK
| Foto: facebook.com/cfr1907

Deși a condus la pauză, CFR Cluj a încheiat la egalitate partida de la Sfântu Gheorghe, scor 2-2, și rămâne pe poziția secundă în Superligă.

Fără Dan Petrescu pe bancă, suspendat, "feroviarii" au încercat să controleze încă din start partida. Planurile au părut să le fie date peste cap în minutul 10, când Mark Tamas a apărut bine la prima bară și a deschis scorul în urma unei centrări venite din lovitură liberă. Mai mult, după un sfert de oră de joc, Ștefănescu putea majora diferența, dar a trimis alături (15).

Imediat, gazdele au cedat total orice intenție ofensivă și au așteptat acțiunile campioanei. Chiar dacă jucătorii echipei clujene și-au găsit mai greu ritmul, ocaziile au început să apară la poarta lui Niczuly în a doua jumătate a reprizei. Mai întâi Kolinger a reluat cu capul și l-a întins serios pe portarul gazdelor (28).

Muhar l-a testat și el cu un șut de la distanță pe care goalkeeper-ul l-a parat (31). Din cornerul rezultat, Deac a centrat la marginea careului mic, Yuri s-a înălțat peste apărarea adversă și a restabilit egalitatea (32). Patru minute mai târziu, Petrila l-a găsit cu o centrare pe Janga, care a preluat elegant, s-a întors de lângă Tamas și a marcat cu un șut lângă bară (36). Așadar, campioana conducea la pauză, scor 2-1.

Jucătorii de la Sepsi OSK au ieșit mai concentrați de la vestiare, în timp ce clujenii au cedat ușor inițiativa. Gazdele s-au instalat în jumătatea oaspeților și au forțat egalarea. În ciuda problemelor evidente la fazele fixe, apărarea campioanei a rezistat acțiunilor covăsnenilor.

În cele din urmă, cu aproape un sfert de oră înainte de final, Safranko a preluat în careu fără prea multă opoziție din partea "feroviarilor", a trecut de Kolinger și l-a învins pe Scuffet cu un șut la colțul lung (73). În minutele ce au urmat, Păun își putea aduce echipa în avantaj, dar a trimis peste din apropiere (81).

Campioana a părut mulțumită cu rezultatul, având în vedere că în teren și-au făcut apariția Cvek și Hoban în locul unor oameni de atac. Deși Yuri a avut o ocazie bună, când a reluat spectaculos alături (85), scorul final la Sfântu Gheorghe a fost 2-2, iar CFR Cluj a ratat șansa de a urca pe primul loc în Superligă.

Comenteaza