Campionatul Mondial 2022. Programul complet al optimilor de finală

Campionatul Mondial 2022. Programul complet al optimilor de finală
| Foto: theguardian.com

Grupele turneului final s-au încheiat, iar astăzi începe faza eliminatorie a competiției din Qatar.

Cu Brazilia și Portugalia deja calificate, din grupele G și H mai rămâneau două poziții ce asigurau accederea în faza următoare. În cele din urmă, Coreea de Sud și Elveția au obținut biletele pentru optimile de finală și se pregătesc pentru meciurile eliminatorii. Vezi cotele Superbet ale echipelor de la Mondial şi alege-ţi favorita!

Totuși, faza grupelor a adus și o serie de surprize, iar echipe importante, precum Germania și Belgia au fost eliminate. În plus, selecționate obișnuite cu fazele superioare, Mexic, Danemarca sau Uruguay vor privi și ele restul turneului final la televizor. Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

În schimb, țara gazdă, Qatar și Canada sunt cele mai slabe reprezentative de la Campionatul Mondial. Cele două echipe naționale nu au obținut niciun punct și au reușit să înscrie unul, respectiv două goluri. Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Programul complet al optimilor de finală de la CM 2022:

  • Țările de Jos – Statele Unite ale Americii, 3 decembrie, ora 17:00
  • Argentina – Australia, 3 decembrie, ora 21:00
  • Franța – Polonia, 4 decembrie, ora 17:00
  • Anglia – Senegal, 4 decembrie, ora 21:00
  • Japonia - Croația, 5 decembrie, ora 17:00
  • Brazilia – Coreea de Sud, 5 decembrie, ora 21:00
  • Maroc – Spania, 6 decembrie, ora 17:00
  • Portugalia – Elveția, 6 decembrie, ora 21:00

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza