Campionii au reluat antrenamentele. U-BT s-a reunit înaintea noului sezon

Campionii au reluat antrenamentele. U-BT s-a reunit înaintea noului sezon
| Foto: U-BT

Echipa clujeană a efectuat prima ședință de pregătire înaintea stagiunii care va începe în septembrie.

La reunire au fost prezenți Patrick Richard, Karel Guzman, Adam Mokoka, Mareks Mejeris, Sasu Salin, Kevin Hervey, Zavier Simpson, Zach Hankins, Tudor Șomăcescu, Mihai Măciucă, David Lăpuște, David Fîntînă, Alexis Petric și doi dintre juniorii din Academie, Darius Miron și Tudor Tancău. Deshawn Stephens va sosi la Cluj-Napoca pe parcursul săptămânii.

Baschetbaliștii au efectuat testele FMS (Functional Movement Screening) și urmează să aibă antrenamente de pregătire fizică alături de Andrei Bălan, dar vor efectua și antrenamente tactice în sală.

Mihai Silvășan

"Așteptam de mult timp această zi, evident noi, ca antrenori, încercăm să ne relaxăm în timpul verii. În realitate, nu prea putem, cel puțin eu. Caut soluții, jucători, cu scopul a fi mai buni. Sunt nerăbdător să îi cunosc pe noii jucători, va fi o echipă nouă. Va fi mult de muncă pentru a forma o adevărată echipă. Vom juca un baschet diferit și sper să fie o soluție câștigătoare. Obiectivul nostru este să câștigăm tot în România, iar în EuroCup să facem o figură frumoasă.

Nu voi spune un loc, dar eu îmi doresc să fie mai bine ca anul trecut. Sunt mulțumit de transferuri, e toată lumea aici, cu excepția lui Deshawn, care va sosi pe data de 15 august. Vom vedea la finalul sezonului dacă am făcut o echipă mai bună. Timpul va demonstra acest lucru. Este greu să depășești performanțele din sezonul trecut. Acum în România s-au schimbat puțin lucrurile, vor fi meciuri puternice.

Va fi o provocare să reușim un rezultat mai bun ca anul trecut. Nu vreau să mă gândesc la ce a fost, acum ne concentrăm pe fiecare antrenament și pe fiecare meci amical. Trebuie să muncim cu toții pentru a crea o echipă extrem competitivă", a declarat antrenorul.

Patrick Richard

"Probabil că acum s-au schimbat cei mai mulți jucători de când am venit eu la U-Banca Transilvania. Nu contează prea mult acest lucru, eu încerc să îi ajut pe toți să se acomodeze. Scopul nostru este să fim cât mai buni cu putință și să obținem rezultate pentru fani. Nu pot să îmi dau seama cum va fi sezonul viitor, dar vă pot asigura că obiectivele noastre sunt la fel de mari.

Vrem să câștigăm tot în România și să jucăm bine în EuroCup. Cred că avem o echipă mult mai atletică, ne vom putea adapta la diferite situații de joc. Baschetbaliștii sunt mai tineri, vom avea un stil diferit. Sunt entuziasmat, de abia aștept să văd ce urmează. Am avut o vacanță frumoasă, aveam nevoie de o pauză, pentru a petrece timp cu familia mea. Acum sunt gata de treabă!", a spus căpitanul campioanei României.

Tudor Șomăcescu

"Oferta a venit oarecum neașteptat, nu voi minți. A fost un sentiment plăcut să știu că mă pot întoarce acasă. Aici mi-am început cariera și m-am lansat. Sper să pot demonstra că merit să fiu aici. A fost greu să joc împotriva lor și m-au impresionat rezultatele din EuroCup. Mă bucur că voi face parte din această echipă.

Este o onoare, în fiecare zi voi putea învăța ceva nou. Orice jucător și-ar dori să fie susținut de 10.000 de spectatori, mai ales în țara lui. Nimic nu este imposibil, totul depinde doar de mine și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a juca minute multe în EuroCup", a declarat jucătorul revenit la Cluj-Napoca.

Programul partidelor de verificare susținute de U-BT:

  • 30 august 2024 – Brașov - vs Corona Brașov
  • 31 august 2024 – Brașov - vs CSM Constanța
  • 6-7 septembrie 2024 – Participare la Memorialul Antonio Alexe, unde vor mai juca CSM CSU Oradea, Slask Wroclaw și Igokea Aleksandrovac
  • 14-15 septembrie 2024 – Participare la un turneu la Sarajevo, alături de Bosna Sarajevo, Dinamo Sassari și BC Dubai
  • 18 septembrie 2024 – Istanbul – vs Beșiktaș Istanbul
Comenteaza