Cât de gravă e accidentarea lui Jovo Lukic. "U" Cluj încearcă să îl recupereze cât mai repede

Cât de gravă e accidentarea lui Jovo Lukic. "U" Cluj încearcă să îl recupereze cât mai repede
| Foto: FC Universitatea Cluj

Atacantul a acuzat probleme medicale înaintea Derby-ului Clujului, împotriva celor de la CFR.

Jovo Lukic a efectuat încălzirea alături de colegii săi în Gruia, însă cu doar câteva minute înaintea fluierului de start, jucătorul din Bosnia Herțegovina a fost înlocuit în primul 11 de Andrei Gheorghiță.

Atacantul a acuzat probleme medicale la spate, iar recent a efectuat un RMN pentru a se stabili un diagnostic clar. Potrivit GSP, rezultatul nu este unul optimist, iar golgheterul Universității Cluj va rata următoarele două partide din Superligă, cu FC Argeș și Rapid.

Totuși, staff-ul echipei clujene încearcă să îl recupereze pe atacant pentru finala Cupei României, care se va disputa în 13 mai și pentru ultimele două etape din play-off.

În actualul sezon, Jovo Lukic, cel care și-a prelungit recent contractul, a marcat de 20 de ori și a oferit 3 pase decisive în 36 de meciuri jucate în toate competițiile.

Principala variantă de înlocuire a atacantului este Atanas Trică, jucător eligibil și pentru regula U21.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .