Câţi bani primeşte „U" de la Primărie

Câţi bani primeşte „U" de la Primărie
| Foto: Arhiva

Noul "U" Cluj are Primăria printre fondatori. Iată cu ce sumă contribuie municipalitatea la bunul mers al clubului.

Primăria a publicat lista provizorie a sumelor ce vor primi finanţări nerambursabile pe anul 2018. Lista a fost elaborată de Comisia de analiză şi selecţie a proiectelor structurilor sportive, însă ultimul cuvânt îl vor avea consilierii locali.

9.350.000

de lei este totalul sumelor alocate. Cum iniţial se anunţase că vor fi 9,5 milioane, probabil s-a păstrat o rezervă de 150.000 pentru eventuale alocări suplimentare în şedinţa de Consiliu Local.
Asociaţia Sportivă Fotbal Club Universitatea are repartizate două milioane de lei. Solicitase 2,5 milioane, dar comisia a redus o parte din sumă. Primăria este fondatoarea asociaţiei, împreună cu universităţile clujene. „Nu am dori să ne bazăm pe bani publici. Aceştia ar trebui să fie îndreptaţi spre copii şi juniori. Pe de altă parte, în liga a doua ne vom lupta cu echipe cu bugete mari: UTA are 1,7 milioane de euro, Dunărea Călăraşi, 1,6 milioane. Aşa că orice sumă este bine venită. Banii pe care îi primim de la Primărie reprezintă mai puţin de 40% din bugetul pe care ni l-am proiectat pe 2018", a spus Cosmin Irimieş, vicepreşedintele clubului.

Cea mai mare finanţare nerambursabilă din partea Primăriei merge către Clubul Sportiv Universitatea, 2,5 milioane de lei pentru toate secţiile. „U"-BT va încasa 1,55 milioane de lei, iar în rest vorbim despre cifre mai mici. 420.000 de lei pentru Clubul Sportiv Municipal, 405.000 pentru Clubul Sportiv Motorhome Napoca Rally Team, 220.000 pentru Asociaţia Club Sportiv Runners Club, 300.000 de lei pentru Federaţia Română de Tenis de Masă, care va organiza un campionat european la Cluj, 170.000 de lei pentru Federaţia Română de Handbal etc.

Mai multe entităţi sportive au depus dosare incomplete sau neeligibile, iar clubul de fotbal american Cluj Crusaders a prezentat documentaţia după termenul limită stabilit.

 

Comenteaza