Caută butonul de „restart": „U" are meci decisiv cu CS Severin

Caută butonul de „restart
În faţa suporteriţelor şi a copiiilor ce nu au împlinit încă 14 ani, elevii lui Ioan Viorel Ganea sunt obligaţi să ia trei puncte azi, altfel lupta pentru evitarea retrogradării s-ar putea încheia prematur.

Pentru prima dată în istoria Cluj Arena, pe stadion vor avea acces doar femeile şi copiii de până la 14 ani. Incidentele de la meciul cu Steaua au determinat Liga Profesionistă de Fotbal să pedepsească aspru Universitatea şi a interzis accesul general la două meciuri extrem de importante pentru „Şepcile roşii". Primul „decisiv" se joacă azi, de la ora 19:00, contra CS Severin, echipă care şi-a anunţat deja intenţiile războinice pentru partida de pe Cluj Arena. Meciul va fi în direct pe Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

Ioan Viorel Ganea a bifat două meciuri pe banca lui „U", dar are doar un punct în palmares, obţinut pe terenul Viitorului Constanţa. „Am nevoie de 18 puncte până la final pentru a ne salva", spunea antrenorul, iar un calcul simplu arată că trei sunt obligatorii azi. Misiunea va fi dificilă, în faţa unei echipe într-o formă destul de bună, reconstruită de la temelie în această iarnă, şi cu trei „implanturi" sonore în lot: Florin Costea, Ovidiu Dănănae şi Dorel Stocia. Ultimul este incert din cauza unei accidentări. Ioan Viorel Ganea ar putea merge pe mâna celor 11 care au evoluat şi la Constanţa, contra Viitorului, în timp ce Ianos Szekely, ultima achiziţie, va prinde cel mult banca de rezerve. „Va fi un meci foarte dificil pe care trebuie să-l câştigăm. Severinul a arătat că e o echipă bună, dar nu avem altă soluţie, doar victoria ne ajută. Va fi ceva inedit să jucăm doar cu femei şi copii în tribune, dar sunt convins că vom avea parte de o atmosferă frumoasă", a mai spus Ioan Viorel Ganea, antrenorul „Şepcilor roşii". Fără Szilagyi Zsolt şi Vasile Gheorghe, ambii accidentaţi, Ganea ar putea alinia azi următorul „11": Boşneag - Ciupe, Ninu, Raţiu, Nicola - Bucşa, Ad. Popa - Buleică, Hidişan, Borza - Dinu.

Cu două puncte obţinute în primele două runde din mini-retur, severinenii vin la Cluj încărcaţi cu o doză solidă de optimism. „Batem pe Cluj Arena", spunea sigur pe el Florin Costea, imediat după remiza cu Astra. Antrenorul Ionel Gane i-a ţinut isonul elevului său. „Întâlnim o echipă care, ca şi noi, a schimbat mulţi jucători în această pauză de iarnă. Au venit o mulţime de jucători noi la „U" Cluj, inclusiv antrenor nou. Am urmărit Universitatea Cluj şi în jocul cu Steaua, pierdut greu, şi cu Viitorul Constanţa, în care au obţinut un punct. Suntem conştienţi că nu va fi un joc uşor, dar suntem hotărâţi să dăm totul şi să facem un meci mai bun decât precedentele. Fotbalul se joacă pentru suporteri! E păcat că se joacă fără public. Sincer, mi-aş fi dorit suporteri în tribune. Fanii lui „U" Cluj sunt la fel de pătimaşi ca şi cei ai Ştiinţei, şi ştiu să facă o atmosferă fantastică", a spus Ionel Tersinio Gane, antrenorul Severinului.

Unici în România: nu pot intra la meci, dar au cumpărat aproape 3000 de bilete

Publicul de pe Cluj Arena va fi unul exclusivist în această seară. Doar femeile şi copiii de până la 14 ani vor putea urmări meciul din tribune, însă măsura nu i-a descurajat pe fanii Universităţii. Suporterii au cumpărat până aseară aproape 3000 de bilete de solidaritate, la preţul de 5 lei bucata, pentru a susţine financiar echipa, aflată în procedură de insolvenţă, dar şi pentru a-şi arăta ataşamentul pentru tot ce înseamnă „U". Femeile şi copiii care vor intra la meci trebuie să-şi ridice tichetul gratuit de la casele de bilete ale Cluj Arena, au anunţat organizatorii.

 

Etichete
Comenteaza