CCA a decis arbitrul partidei Csikszereda - "U" Cluj. Cine va oficia jocul
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:33
- Sport
- Ascultă știrea

Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat numele celui care va conduce meciul din runda cu numărul 12 a sezonului regulat.
Aflate într-o perioadă modestă, Universitatea Cluj și Csikszereda se întâlnesc pentru prima dată în istorie în Superligă, iar ambele formații caută un succes care să pună capăt seriei de meciuri fără victorie.
Pentru acest joc, alesul Comisiei Centrale a Arbitrilor este Viorel Flueran. El va fi ajutat de Radu Ghinguleac și Alexandru Vodă, în calitate de tușieri, iar cel de-al patrulea oficial va fi Mihai Ene. De arbitajul video se vor ocupa Bogdan Dumitrache (VAR) și Sebastian Gheorghe (AVAR).
În vârstă de 42 de ani, Viorel Flueran a condus în actuala stagiune 4 meciuri din Superligă și unul din Liga a 2-a.
De-a lungul timpului, centralul a arbitrat Universitatea Cluj în 7 partide, palmaresul "studenților" fiind 3 victorii, o remiză, 3 înfrângeri.
Partida dintre Universitatea Cluj și Csikszereda se va disputa astăzi, de la 15:00.