CE 2018. România, înfrângere dramatică în fața Ungariei
- Scris de Ionuţ Grindean
- 12 Dec 2018, 20:42
- Sport
- Ascultă știrea

“Tricolorele” au pierdut, scor 31-29, în fața marii rivale, într-o partidă în care Cristina Neagu a ieșit accidentată.
Echipa lui Ambros Martin a început excelent partida, iar jocul a adus aminte de cel din grupa de la Brest. După primele 15 minute, apărarea nu a mai funcționat la același nivel, iar unguroaicele au profitat de lipsa de concentrare din jocul României. Astfel, scorul pauzei a fost 17-17.
“Tricolorele” au continuat în aceeași manieră și în actul secund, iar Ungaria a profitat din plin și s-a distanțat la cinci goluri diferență. Elevele lui Ambros Martin au încercat revenirea, dar la intrarea în ultimele 10 monute, șansele româncelor au fost afectate serios, după ce Cristina Neagu a ieșit accidentată și trimisă direct la spital. În cele din urmă unguroaicele s-au impus cu 31-29, dar România păstrează șanse de a se califica în semifinale.
Pentru a fi prezente în careul de ași, “tricolorele” au nevoie ca Germania să nu învingă la mai mult de 12 goluri Olanda.