Ce a făcut Cristiano Ronaldo la Cupa Mondială: "E un exemplu negativ pentru toți copiii din lume! E rușinos!"
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Noi 2022, 13:00
- Sport
- Ascultă știrea
Cristiano Ronaldo a reușit să înscrie un gol în meciul Portugaliei, 3-2, cu Ghana, de la Cupa Mondială 2022.
În minutul 62 a avut loc o acţiune care a schimbat soarta meciului din Grupa H: Ronaldo a căzut uşor în careu la un duel cu Mohammed Salisu şi arbitrul american Ismail Elfath a acordat penalty, din care starul lusitan a deschis scorul.
Cu acel gol, Ronaldo a devenit primul jucător din istorie care a marcat la cinci turnee finale consecutive (2006, 2010, 2014, 2018 şi 2022).
Reușita lui Cristiano nu a fost văzută cu ochi buni de Chris Sutton, fostul campion al Angliei în sezonul 1994/95, cu Blackburn Rovers.
"Nu este pentru prima dată când arbitrii din camera VAR nu gestionează bine fazele, din cauza presiunii. Nu este bine ce a făcut Ronaldo. Este un exemplu negativ pentru toți copiii din lume. Este un jucător foarte bun, dar a trișat.
Trebuia ca arbitrii să fie mai impunători. Este rușinos cum de cei din camera VAR nu au intevenit. Nu trebuie să revezi faza de prea multe ori, pentru a ajunge la concluzia că a fost simulare. Știu că Ronaldo are mulți fani, dar, să fim serioși. Nu a fost corect!", a declarat Chris Sutton, pentru Daily Mail, potrivit digisport.ro.