Ce sancţiune primeşte "U" după bannerul suporterilor la meciul cu Oţelul
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Dec 2013, 17:21
- Sport
- Ascultă știrea
Comisia de disciplină a LPF a decis ieri să sancţioneze clubul Universiatea Cluj cu măsura interzicerii accesului spectatorilor în zona Peluzei gazdă, dar şi la tribuna a doua a Cluj Arena, pentru o etapă. Dacă "U" va organiza meciuri în calitate de club gazdă pe alte stadioane, măsura rămâne valabilă, avertizează LPF.
Clubul a fost amendat totodată cu o penalitate de 30.000 lei.
Amintim, în timpul partidei câştigate de "U" contra Oţelului, scor 1-0, câţiva spectatori de la tribuna a II-a au ridicat un banner cu textul "un mesaj de sărbători: Walter mori!" Gestul lor a fost condamnat de către suporterii Universităţii pe diferite site-uri, reţele sociale sau forumuri, inclusiv în cadrul rubricii de comentarii a ziuadecj.ro. Clubul a reacţionat imediat printr-o scrisoare deschisă.