Cenuşăreasa deplasărilor. „U” a luat doar un punct de pe teren străin, iar duminică merge în casa „lupilor galbeni”

Cenuşăreasa deplasărilor. „U” a luat doar un punct de pe teren străin, iar duminică merge în casa „lupilor galbeni”
Universitatea are a doua deplasare imposibilă consecutivă, iar, după ce în etapa trecută a pierdut la scor de neprezentare, 0-3 la Târgu-Jiu, acum clujenii vor încerca să facă faţă furiei Petrolului. Meciul va opune una dintre cele mai bune echipe de pe teren propriu din Liga I, Petrolul, şi „U”, formaţie care a luat doar un punct din deplasările acestui sezon, fiind, alături de Corona Braşov, codaşele clasamentului. Partida va fi duminică, de la ora 20:00, în direct la Digisport.

După ce a încheiat turul de campionat abia pe locul 17, dar la o distanţă decentă, de doar două puncte, faţă de Oţelul Galaţi, prima echipă peste linia retrogradării, „studenţii" au parte de un meci aproape imposibil în prima rundă din retur. Pe „Ilie Oană", Petrolul e o formaţie imbatabilă, iar trupa lui Cosmin Contra nu se zgârceşte nici când vine vorba de goluri marcate. În ultimele două confruntări de acasă, Petrolul a câştigat cu acelaşi scor, 3-0, „nefericitele" numindu-se Viitorul Constanţa şi Corona.

„Studenţii" au venit şi ei destul de şifonaţi din ultima deplasare, încasând tot un 3-0 sec, pe terenul Pandurilor, după un meci în care au avut, totuşi, câteva şanse importante de a marca. Antrenorul Mihai Teja a încercat să-şi îmbărbăteze jucătorii, spunând că aceştia se pot întoarce la Cluj cu măcar un punct în buzunar. „Petrolul joacă un fotbal foarte spectaculos, au jucători tehnici, sunt pe locul doi în clasament, deci pornesc din postura de mari favoriţi. Noi nu vom merge să ne predăm, asta e clar, la fiecare meci le cer jucătorilor să dea totul. Facem tot posibilul să obţinem punctele de care avem mare nevoie pentru a ne salva de la retrogradare", a spus Teja.

Faţă de prima etapă, în care clujenii au pierdut la limită contra Petrolului, scor 0-1, doar cinci jucători ai „Şepcilor roşii" vor mai apărea printre titulari. Cel mai probabil, Teja va schimba foarte puţin din echipa cu care a început ultimele întâlniri, astfel că un prim „11" ar putea arăta în felul următor: Veselovksy - Ciupe, Ninu, Abrudan, Mendy - Bucşa, Cristocea - Takacs, Kovacs, Borza - Lemnaru.

Partida dintre Petrolul şi „U" Cluj se va juca duminică, de la ora 20:00, în direct la Digisport.

 

Etichete
Comenteaza