CFR are drept de participare în cupele europene. A primit licența din partea federației

CFR are drept de participare în cupele europene. A primit licența din partea federației
Anul trecut "feroviarii" au fost eliminați din competiție de luxemburghezii de la Dudelange

Clubul din Gruia va putea să evolueze din toamnă în competițiile organizate de UEFA, numărându-se între cele șase echipe care au solicitat acest lucru din partea Federației Române de Fotbal (FRF).

Procesul de acordare a licenței cluburilor, care au solicitat licența de participare la competițiile UEFA pentru sezonul 2019-2020 s-a încheiat în 19 aprilie.

Au solicitat licența UEFA următoarele cluburi: Fotbal Club FCSB, Fotbal Club CFR 1907 Cluj, U Craiova 1948 Club Sportiv, Fotbal Club Viitorul, Asociația Fotbal Club Astra, Asociația Club Sportiv ”Sepsi OSK” din Sfântu Gheorghe, Asociația Fotbal Club Botoșani.

"Comisia pentru acordarea licenței cluburilor – instanța de fond – a acordat licența UEFA tuturor cluburilor mai sus menționate, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor minime stabilite în regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2018.

Precizăm că, astăzi 19 aprilie a.c., s-a încheiat perioada de apel împotriva hotărârilor instanței de fond, acestea rămânând definitive prin neapelare", a precizat conducerea FRF.

Comenteaza