CFR Cluj joacă azi partida tur cu Lazio din Conference League. Echipele probabile

CFR Cluj joacă azi partida tur cu Lazio din Conference League. Echipele probabile
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campioana României evoluează pentru a treia oară în istorie în primăvara europeană.

Calificați de pe locul secund dintr-o grupă cu Sivasspor, Slavia Praga și Ballkani, "feroviarii" au parte de un nou duel cu Lazio, după cel din stagiunea 2019-2020. Atunci, în grupele Europa League, CFR Cluj câștiga pe teren propriu cu 2-1 și pierdea cu 1-0 la Roma.

În total, campioana României a disputat 10 meciuri contra echipelor din Serie A, iar palmaresul nu este unul care să dea speranțe. Clujenii au câștigat două partide, un joc s-a încheiat la egalitate, iar 7 au fost pierdute.

Totuși, elevii lui Dan Petrescu ar putea profita de forma slabă a celor de la Lazio, care nu au mai câștigat de 4 partide. În schimb, și CFR Cluj vine după două eșecuri în Superligă, contra unor contracandidate la titlu.

Echipele probabile:

Lazio: Provedel - Hysaj, Casale, Patric, Marusic - Cataldi, Vecino, Basic - Pedro, Immobile, Zaccagni

CFR Cluj: Scuffet - Manea, Yuri, Burcă, Camora - Deac, Boateng, Muhar, Cvek - Janga, Yeboah

Partida dintre CFR Cluj și Lazio este programată în această seară, de la 22:00.

Comenteaza