CFR Cluj l-a dorit pe Sorescu înainte să ajungă la FCSB: "Au existat gânduri, dar avea contract"
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Ian 2023, 09:52
- Sport
- Ascultă știrea

Oficialul campioanei, Bogdan Mara, a recunoscut că formația din Gruia s-a interesat de situația internaționalului român.
După doar un an petrecut în Polonia, Deian Sorescu a revenit în Superligă, la FCSB. Totuși, jucătorul ar fi putut fi transferat de CFR Cluj, care s-a interesat de situația sa contractuală.
"Sorescu este un jucător care și nouă ne-a plăcut, de națională. În vara trecută au existat gânduri, dar avea contract. A fost o idee. Acum nu mai avem nevoie, cred că ne-am acoperit foarte bine.
Avem variante pe posturile pe care joacă Sorescu, considerăm că suntem echilibrați. Rămâne să vedem cât de repede intră în formă noile achiziții", a spus Bogdan Mara pentru Digisport.
În vârstă de 25 de ani, Sorescu a strâns 15 apariții în actualul sezon pentru Rakow, liderul din Polonia, reușind să înscrie două goluri și să ofere o pasă decisivă. Mijlocașul are și 7 selecții la echipa națională a României.