Foto CFR Cluj l-a lăsat să joace și a arătat ce poate / Varga nici nu discută fără 5 milioane de euro despre transferul ”puștiului minune” de 18 ani
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:58
- Sport
- Ascultă știrea

Un nou puști minune și-a făcut făcut intrarea, într-un mod spectaculos, în fotbalul românesc. Marea surpriză a lui CFR Cluj valorează de 100 de ori mai mult după ce a fost lăsat să arate ce poate face cu balonul.
Marea surpriză a lui CFR Cluj este Lorenzo Biliboc. Mijlocașul de doar 18 ani continuă să uimească specialiștii din fotbalul intern. Golul marcat în derby-ul cu Universitatea Cluj a fost o continuare a reușitelor sale din ultima perioadă.
Superliga României l-a declarat jucătorul etapei, dar puștiul de 18 ani nu s-a aflat la prima reușită. Lorenzo Biliboc a marcat și în etapa trecută pentru CFR și a impresionat și la naționala de tineret. Mijlocașul stânga a înscris primul său gol pentru naționala U21, în partida cu San Marino, din preliminariile pentru Campionatul European. Biliboc a fost mezinul lotului, la ultima acțiune a României U21.
Lorenzo Biliboc a fost remarcat și urmărit de specialistul CFR-ului în fotbalul italian, Răzvan Zamfir. După câteva luni în care jucătorul s-a aflat în vizorul său, oficialul din Gruia a discutat inclusiv cu părinții, iar negocierile dintre "feroviari" și Juventus Torino au început.
Mai mult, suma de transfer a fost una infimă pentru calitățile pe care le arată mijlocașul, sub 100.000 de euro. Totuși, dovada că italienii cred în potențialul fotbalistului crescut în curtea lor e procentul de 25% dintr-un viitor transfer pe care Juventus l-a păstrat în cazul lui Biliboc.
Varga, despre un posibil transfer al lui Biliboc: ”Fără 5 milioane de euro nici n-aș discuta cu nimeni”
”Va fi următorul jucător care va pleca pe bani mulți. Următorul Louis Munteanu. Îmi place foarte mult. Are viteză, explozie. Este cel mai bun tânăr jucător din România. Trebuie să nu uităm că are doar 18 ani. Mi-au tot spus despre el că are calități și am cerut să-l lase să joace cât mai mult, să-l vedem. Mereu voi promova și jucători tineri”, a spus Nelu Varga, pentru ProSport.
„Am dat puțini bani pentru el. Nici nu știu câți. Mie nu-mi place să fac eu prețuri pe jucători, dar fără 5 milioane de euro nici n-aș discuta cu nimeni, în acest moment. Dar vedem ce face în viitor. El va mai crește”, mai spune Neluțu Varga.