CFR Cluj pregătește o investiție de milioane de euro, “model în nordul României”

CFR Cluj pregătește o investiție de milioane de euro, “model în nordul României”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația din Gruia e gata să investească o sumă importantă de bani într-un proiect propus de noul președinte, Cristi Balaj.

Deși încă nu a preluat funcția de oficial al campioanei, fostul arbitru pregătește proiecte importante pentru “feroviari”. Cristi Balaj își dorește o investiție masivă într-o academie de fotbal, care să rivalizeze cu cele ale altor formații din Liga 1, precum Farul sau FCSB.

Noul președinte al CFR-ului a explicat cum ar putea profita formația din Gruia de pe urma unei astfel de investiții.

“Academia de juniori, asta e cea mai importantă. E important să vină jucători mai tineri, care ulterior să fie valorificaţi şi să aducă şi un profit financiar clubului.

CFR este, dacă nu luăm în calcul şi UTA, din Banat, singurul club din Liga 1, din Ardeal, şi cunosc foarte mulţi părinţi care au copii şi care şi-ar dori să joace la o echipă care câştigă campionatul şi joacă în cupele europene.

Ar fi o rampă de lansare şi CFR Cluj în acest context treuie să se organizeze, să aibă o academie, care să ajute nu doar jucătorii din Ardeal. Trebuie să crească fotbalişti români pentru echipele naţionale.

Cel mai important este crearea unei academii model în nordul României, pentru a sprijini jucătorii talentaţi şi din acea zonă şi să ajutăm cu adevărat echipele naţionale ale României”, a spus Cristi Balaj potrivit Telekom Sport.

Comenteaza