CFR Cluj pregătește un transfer în străinătate: “Au fost scouteri de la cluburi importante din Vest care l-au urmărit”

CFR Cluj pregătește un transfer în străinătate: “Au fost scouteri de la cluburi importante din Vest care l-au urmărit”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Unul dintre jucătorii care a impresionat în ultimele luni în tricoul formației din Gruia este pe lista mai multor formații din campionate puternice.

Revenit după împrumutul de la Sepsi OSK, Claudiu Petrila s-a impus fără probleme în primul 11 al campioanei și a devenit unul dintre jucătorii de bază în angrenajul “feroviarilor”. Tânărul fotbalist a atras atenția mai multor formații din Vest și ar putea pleca de la CFR Cluj în viitorul apropiat.

“Întrebări au fost pentru Petrila, au fost și scouteri de la cluburi importante din Vest care l-au urmărit la meciuri, inclusiv din MLS. Pe viitor îl văd titular la echipa mare a României. Crește de la meci de meci, are meciuri în picioare.

El trebuie să facă pașii necesari, să fie titular la naționala U21, la CFR e titular, iar în viitorul apropiat poate să facă pasul la naționala de seniori.

Când l-am adus acum 4 ani de la Oradea, era un băiețel de 50 kg, foarte firav. A crescut foarte mult. Când îi vede pe Deac și pe ceilalți jucători că stau să se pregătească, se pregătește și el în sală. A crescut mult fizic”, a declarat Bogdan Mara la Digisport.

În vârstă de 20 de ani, Claudiu Petrila a jucat 19 partide în toate competițiile, în actualul sezon, a înscris 5 goluri și a oferit 3 pase decisive.

Comenteaza