CFR Cluj, revenire de senzație la primul meci al sezonului. "Feroviarii" au întors soarta meciului cu Dinamo după pauză

CFR Cluj, revenire de senzație la primul meci al sezonului. "Feroviarii" au întors soarta meciului cu Dinamo după pauză
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația pregătită de Dan Petrescu a fost condusă cu 2-0, însă a obținut toate cele trei puncte în prelungiri.

Așa cum era de așteptat, căldura a afectat evoluția celor două formații în startul partidei. Jucătorii s-au acomodat greu la condițiile în care au fost obligați să evolueze, în timp ce spectatorii au suferit la rândul lor din cauza soarelui. Abia după un sfert de oră de joc, ocaziile au început să apară, iar Cîrjan l-a ridiculizat pe Kresic și mai apoi l-a lobat pe Sava pentru 1-0 (15). "Feroviarii" și-au revenit greu după golul încasat și nu au reușit să pună imediat presiune pe adversar.

Abia după jumătatea reprizei, Deac, Michael și Artean au trecut pe lângă egalare la aceeași fază (24). După momente de acalmie, Politic a scăpat din marcajul lui Thaqi și a centrat în fața porții, de unde Abdallah a marcat de lângă confuzul Mario Camora (34). Trupa lui Petrescu a intrat în joc înainte de pauză, când Artean a obținut un penalty, iar Deac a transformat. Așadar, scorul pauzei în Gruia a fost 1-2.

Pauza s-a dovedit a fi un sfetnic bun pentru antrenorul gazdelor, care i-a trimis pe terne pe internaționalii Mogoș și Bîrligea, iar cel din urmă avea să restabilească egalitatea. Keita a recuperat mingea în treimea adversă și i-a pasat atacantului, care a driblat doi fundași și a marcat printre brațele lui Golubovic (52). După egalare, CFR Cluj a fost echipa mai activă și a încercat să forțeze obținerea celor trei puncte.

După ce prima oră de joc s-a scurs, Kamara a avut o incursiune în flancul stâng i-a pasat ideal lui Bîrligea, dar atacantul a reușit imposibilul și a trimis alături deși avea toată poarta la dispoziție (64). "Feroviarii" nu au renunțat la visul victoriei, iar în al doilea minut al prelungirilor, Bîrligea i-a așezat mingea lui Tachtsidis, iar grecul a înscris cu un șut plasat (90+2). Astfel, CFR Cluj reușește o revenire de senzație și rămâne cu toate punctele în urma victoriei cu 3-2.

Comenteaza