CFR Cluj riscă depunctarea! Cum a reacționat patronul din Gruia

CFR Cluj riscă depunctarea! Cum a reacționat patronul din Gruia
| Foto: captura video

Clubul clujean a intrat în vizorul Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, din cauza problemelor financiare.

Aflați într-o situație complicată în clasament, "feroviarii" au primit o nouă veste proastă. CFR Cluj este pe radarul Comisiei de Disciplină din cadrul FRF și riscă depunctarea. Mai precis, din cauza problemelor financiare, clubul riscă să piardă, inițial, două puncte.

Patronul formației clujene, Nelu Varga, a confirmat ancheta celor de la FRF și rămâne optimist că problemele se vor rezolva, dar nu exclude nici varianta ca echipa sa piardă puncte.

"Sincer, nu cred că se va întâmpla asta, pentru că se rezolvă problemele financiare. Deci aveți răbdare. Se rezolvă! Am anunțat FRF-ul. Deci se vor rezolva problemele! Nu cred că se va întâmpla asta.

Și, dacă se va întâmpla asta, nu moare nimeni! Asta este! Trecem printr-un moment mai greu, dar o să ne revenim", a explicat patronul din Gruia, potrivit Prosport.

Comenteaza