CFR Cluj s-a mai despărțit de un jucător. Fundașul pleacă după doar un sezon în Gruia
- Scris de Ionuţ Grindean
- 10 Iun 2019, 13:10
- Sport
- Ascultă știrea

Campioana a anunțat o nouă plecare, după ce și mijlocașul francez Bryan Nouvier a părăsit echipa “feroviară”.
Odată cu reunirea echipei, clujenii au intensificat și eforturile pe piața transferurilor. CFR i-a transferat deja pe Mario Rondon, Luis Aurelio și Andrei Burcă și e aproape de a semna un accord cu Mateo Susic. Totuși, lotul campioanei a avut parte și de plecări.
Cristi Manea și Kevin Boli s-au întors la formațiile de care aparțineau, în timp ce Bryan Nouvier a fost decat în Polonia. Ultimul fotbalist care s-a înscris pe lista celor care vor părăsi campioana în această vară este Adam Lang.
Stoperul maghiar nu a convins în primul său sezon în Gruia și este liber să își caute o nouă formație. În vârstă de 26 de ani, el a evoluat în țara natală, pentru Veszprem, Gyor și Videoton, dar și în Franța, pentru Nancy și Dijon. Lang a strâns 26 de meciuri și un gol în naționala Ungariei, cu care a evoluat și la Euro 2016.