CFR Cluj se va duela cu un român în preliminariile Conference League: "Sunt convins că putem să facem o surpriză"
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2022, 14:38
- Sport
- Ascultă știrea
Din lotul adversarei "feroviarilor" din turul secund al competiție continentale face parte un fundaș central originar din Zalău.
După eliminarea rușinoasă din Liga Campionilor, CFR Cluj va continua în preliminariile Conference League, unde va întâlni Inter d'Escalades, din Andorra. Din lotul micuței formații face parte și un român, fundașul central Raul Feher.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani e încântat că va avea ocazia să joace în fața publicului din România și e convins că și echipa sa poate reuși o surpriză în fața "feroviarilor".
"Este un vis îndeplinit să joc împotriva lui CFR Cluj. Când o să calc iarba de la stadion, o să fie o senzație unică. Mai mult, o să fie prima oară când joc un meci de fotbal la nivel de seniori pe un stadion din România.
O să fie emoționant. O să vină toată familia la meci, niște prieteni, o să fie special, pentru că nu m-au văzut niciodată jucând în România.
Echipa și-ar fi dorit să jucăm cu Pyunik. Totuși, drumul spre Armenia era foarte dificil de realizat, așa că la Cluj o să ne fie mai bine. Sper la un meci deosebit din partea noastră.”
Avem și noi armele noastre. Sunt convins că putem să facem o surpriză, cum au făcut și cei de la Pyunik, campioana Armeniei. Suntem foarte bine pregătiți pentru meciul acesta", a spus fotbalistul pentru Playsport.