News alert CFR Cluj și-a aflat posibilii adversari din turul al treilea preliminar al UEFA Conference League

CFR Cluj și-a aflat posibilii adversari din turul al treilea preliminar al UEFA Conference League
| Foto: facebook.com/cfr1907

Dacă va trece de turcii de la Adana Demirspor, formația din Gruia ar putea da peste cluburi din Croația sau Ungaria.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

La sediul UEFA a avut loc tragerea la sorți a duelurilor din turul al treilea preliminar din Conference League, cea de-a treia competiție continentală.

CFR Cluj și-a aflat posibilii adversari și ar putea da peste Osijek din Croația sau Zalaegerszegi FC, câștigătoarea Cupei Ungariei, în turul al treilea preliminar.

Până atunci, "feroviarii" au de disputat o dublă complicată împotriva celor de la Adana Demirspor. Manșa tur a întâlnirii e programată joi, 27 iulie, pe arena din Gruia, în timp ce returul va avea loc în 3 august, în Turcia.

În cazul în care se va califica în turul al treilea preliminar, CFR Cluj va juca prima manșă a dublei pe teren propriu, în 10 august, urmând ca returul să aibă loc în 17 august.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .