CFR Cluj și-a găsit golgheter. "Feroviarii", pe urmele unui atacant din Franța

CFR Cluj și-a găsit golgheter. "Feroviarii", pe urmele unui atacant din Franța
| Foto: facebook.com/asnancylorraine

Formația din Gruia pregătește o mutare pentru îmbunătățirea compartimentului ofensiv.

Fundașul Armend Thaqi și mijlocașul Mohammed Kamara sunt sunt singurele transferuri reușite de CFR Cluj pentru stagiunea următoare. "Feroviarii" pregătesc și întăriri pentru compartimentul ofensiv și au identificat atacantul potrivit.

Conform informațiilor apărute în Franța, clubul din Gruia s-a interesat de serviciile lui Cheikh Toure, atacantul celor de la Nancy. Mai mult, "feroviarii" au înaintat deja și o primă ofertă de 170.000 de euro pentru vârful în vârstă de 27 de ani.

Născut în Senegal, Toure a jucat întreaga sa carieră în ligile inferioare din Franța pentru Viry-Chatillon, Rennes B, Dijon B, Bergerac, Bassin d'Arcachon, Paris 13 Atletico și Poissy. În vara lui 2023 a ajuns la Nancy, unde s-a remarcat cu adevărat.

În stagiunea precedentă a marcat de 15 ori în 31 de apariții în National, cel de-al treilea eșalon din Franța, fiind la egalitate pe prima poziție în clasamentul golgheterilor cu alți doi jucători.

Mai mult, Cheik Toure a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului de către fanii celor de la Nancy, formație ce a încheiat campionatul pe locul al șaselea, la 9 puncte de locurile ce asigurau promovarea în Ligue 2.

Comenteaza