CFR Cluj și-ar putea pierde unul dintre oamenii de bază de la mijlocul terenului. Ofertă din Arabia Saudită

CFR Cluj și-ar putea pierde unul dintre oamenii de bază de la mijlocul terenului. Ofertă din Arabia Saudită
| Foto: facebook.com/cfr1907

Vicecampioana din Superligă ar putea rămâne fără unul dintre cei mai importanți jucători din linia mediană.

CFR Cluj a început să se miște pe piața transferurilor și a confirmat 4 noi jucători pentru sezonul următor. Totuși, formația din Gruia ar putea să și vândă în perioada următoare, iar pentru unul dintre elevii lui Dan Petrescu a sosit o ofertă consistentă.

Conform Prosport, un club din Arabia Saudită este dispus să plătească 1,7 milioane de euro în schimbul lui Kader Keita. Mutarea ar aduce un profit considerabil pentru CFR Cluj, care l-a achiziționat în iarnă pe ivorian pentru doar 150.000 de euro.

Mijlocașul a ajuns în Gruia de la Sivasspor, fosta adversară a "feroviarilor" din UEFA Conference League. În jumătatea de sezon petrecută la Cluj, Keita a jucat în 20 de meciuri, a înscris un gol și a format un parteneriat solid cu Karlo Muhar.

Crescut de Ajaccio, ivorianul în vârstă de 23 de ani a mai trecut pe la Lille B, Sion și Westerlo.

Comenteaza