CFR Cluj va transfera din nou de pe piața portugheză. Anunțul lui Iuliu Mureșan

CFR Cluj va transfera din nou de pe piața portugheză. Anunțul lui Iuliu Mureșan
| Foto: facebook.com/cfr1907

Președintele clubului din Gruia a dezvăluit că echipa va reveni la strategia din urmă cu 20 de ani.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

La jumătatea anilor 2000, CFR Cluj și-a îndreptat atenția spre ligile din Portugalia, de unde a transferat masiv fotbaliștii care au contribuit la primele titluri din istoria clubului. Printre aceștia s-a numărat și Ricardo Cadu, actualul director sportiv al echipei clujene.

Iuliu Mureșan a dezvăluit că prin conexiunile lusitanului, CFR va transfera din nou de pe piața portugheză și se va orienta înspre ligile inferioare.

"Vom anunța la momentul potrivit. Clar că vom aduce jucători din Portugalia prin Cadu. Noi am avut succes cu fotbaliștii de acolo. Am fost prima echipă din România care am jucat cu 11 străini. Am obținut performanțe cu această rețetă.

Toate cluburile mari din Europa sunt formate din acest mix de autohtoni și străini. Nu poți face o echipă doar din români. Într-adevăr, a crescut nivelul campionatului din Portugalia și, automat, cel al salariilor.

Este greu să aduci acum fotbaliști de acolo, din prima ligă. Poți să aduci din prima ligă, care nu joacă. Sau din Liga 2, Liga 3. Poți da o lovitură și ar fi și o rețetă financiară pentru club", a declarat oficialul din Gruia, conform Digisport.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .