CFR, cu ochii pe Dinamo. ”În 3-4 etape vom fi pe primul loc”

CFR, cu ochii pe Dinamo. ”În 3-4 etape vom fi pe primul loc”
Conducătorii și jucătorii de la CFR sunt optimiști înaintea meciului cu Petrolul și așteaptă să devină liderii Ligii I.

"Teoretic suntem favoriţi cu Petrolul pentru că jucăm acasă, dar şi dacă ne uităm la poziţiile din clasament. Va fi un meci greu. Chiar le-am spus jucătorilor noştri să fie atenţi, să nu se gândească la înfrângerea ploieştenilor cu Dinamo. Sunt sigur că şi ei îşi vor dori să facă uitată acea înfrângere la scor. Suntem cu ochii pe Dinamo şi cred că în 3-4 etape vom fi pe primul loc", a spus Mureșan.

"Cred că meciul cu Petrolul va fi foarte important, mai ales că nu am reuşit să învingem Rapidul. Ştiu că Petrolul a pierdut cu 5-1 partida cu Dinamo. A avut probleme în debutul campionatului aşa că va fi foarte greu. Am auzit unele lucruri despre arbitri, dar eu consider că am avut arbitraje corecte. Nu pot să vorbesc despre ce a fost sezonul trecut, nu sunt în măsură, eu am ajuns recent la Cluj. Treaba jucătorilor este să se concentreze asupra fotbalului. Nu cred că e benefic să aducem arbitri străini. Ar fi un deserviciu făcut celor români care merită să aibă continuitate. Probleme sunt şi în alte campionate. CFR nu are nevoie de ajutorul arbitrilor, este capabilă să câştige singură orice meci", a declarat și Moudou Sougou.

 

 

Comenteaza