Cu această ocazie am fost la Istanbul, un oraş cât o ţară (neoficial, se consideră că are 17 milioane de locuitori) cu o istorie cât pentru un continent! Un oraş al contrastelor, cu bogăţii incomensurabile, atât financiar şi istoric, cu sărăcie de neînchipuit nici macar pentru cineva din România care a fost de multe ori prin Moldova... am văzut în zona centrală, la doi paşi de celebra Moschee Albastră case din lemn (care la noi la munte se dărâmau demult) din care femei cu faţa acoperită de voal aruncau apă murdară din lighean direct în stradă! Dar am şi văzut cu ocazia unei plimbări cu un vapor pe Bosfor, pe malul Asiatic al oraşului, kilometri întregi pe care s-au ridicat vile impresionante sau palate locuite de bogătaşi maximum o lună pe an! Am văzut, de asemenea, cel mai mare bazar din lume unde după o jumătate de ora te simţi ca în „bazarul" din piata Mărăşti cu diferenţa că turcii sunt mai agresivi . Deosebirea mare faţă de „bazarele" din România este ca turcul se simte jignit dacă nu-i comentezi preţul şi nu negociezi...şi negocierea pentru el e cu atât mai plăcută cu cât e mai lungă, iar pentru tine e bine sa fie lungă deoarece poţi obţine reduceri şi de 90%. Desigur, noi, cei din Romania, suntem obişnuiţi cu „şmecheriile" comercianţilor, dar la Istanbul se face şcoală în acest domeniu . De la taximetrist la chelner toţi încearcă să „te facă", de aceea trebuie să negociezi în avans pentru orice! E clar că au asta în sânge, inclusiv când nu-i vorba de bani! Am făcut greşeala să joc table cu un comerciant în bazar şi după ce m-a bătut de două ori de nu mai ştiam pe ce lume sunt am observat că mută câte trei piese odată în loc de două !!! Desigur s-a scuzat că el e „Kurdish-man" nu „turkish" ...dar toţi sunt veseli, deschişi, gata să ia, dar şi să dea ! Mai vehement a devenit doar când a aflat că sunt din Cluj, a scos biletul de meci pentru jocul cu CFR, o poză cu Hagi, mi-a propus prietenie eternă, reduceri mari la magazinul lui dacă bate Galata...dar oricum am plecat acasă după meci! Reducerea nu era valabilă... m-a „ajutat" CFR-ul!
Şi am ajuns la meci! Gura a ramas mult timp căscată după ce am intrat pe stadion! Am fost la Los Angeles (România-Columbia 3-1), la Roma, la Londra, la Munchen şi pe multe alte stadioane din lume, dar aşa ceva n-am mai văzut niciodată! Un stadion SUPERB, condiţii pentru presă şi spectatori excelente. Dar, deoarece ne aflam în Orient trebuie să fie şi un „dar", drenajul terenului a fost foarte slab, tot timpul meciului pe teren a fost un strat de apă de minim trei centimetri! Însă suporterii Galatei te fac să te simţi extraordinar, te fac să te simţi şi tu susţinătorul Galatei, îţi vina să strigi şi tu „CIM-BOM-BOM"! Stau aproape tot timpul în picioare, urlă, suferă, se aruncă pe jos la ratări, aruncă spre tine (suporter străin) cand deschizi gura, dar îşi susţin echipa din primul până în ultimul minut. Şi CFR-ul a reuşit să-i facă să-şi arate şi partea umană şi să plece în linişte, civilizat după meci...
Dar să vorbim şi despre meci câte ceva, deoarece ne-am dus în leagănul „Imperiului Otoman" pentru meci. Şi să spunem din start că CFR-iştii au fost „turci". Turcii se caracterizează în primul rând prin faptul că sunt un neam de cuceritori, viteji şi neînfricaţi până în măduva oaselor...şi asta au fost Felgueiras, Cadu, Piccolo şi toţi ceilalţi!!! La televizor poate nu s-a văzut lupta crâncenă din teren, unde ploaia rece îngheţa sângele în vene, urletul de luptă a 50.000 de otomani te intimida la maxim, presiunea rezultatului te apăsa, datoria de a scoate un rezultat mare care să fie un mare „mulţumim ANDO" te obliga...şi a ieşit un egal cât o victorie! O victorie şi faţă de un arbitru care deşi vorbea aceeaşi limbă cu Piccolo era de multe ori răuvoitor! Oricum, chiar dacă a ieşit bine şi urmează o nouă etapă din istoria CFR-ului, cu antrenor nou, cu obiective probabil noi, să spunem un „Mulţumim, băieţi!" şi un MULŢUMIM, NEA' ANDO!!!
