CFR-istul Sforzini, în atenţia lui Livorno
- Scris de Ovidiu Cornea
- 27 Mai 2011, 17:15
- Sport
- Ascultă știrea
Livorno s-a clasat pe locul 8 în actuala ediţie a serie B şi nu a reuşit promovarea în prima divizie italiană.
Clubul de fotbal italian încearcă acum reconstruirea echipei, inclusiv prin aducerea unui atacant de forţă, pentru a lupta din nou pentru accederea în Serie A, notează site-ul de specialitate tuttomercatoweb.com.
Sforzini este împrumutat în prezent de CFR Cluj la Grosseto, echipă clasată pe locul 14 în Serie B, iar de el sunt interesate şi Samdoria şi Torino, conform sursei citate.
Sforzini a fost transferat la CFR Cluj în vara anului 2010, pe când era antrenor Andrea Mandorlini. Fotbalistul a fost inclus pe lista UEFA, dar a evoluat destul de puţin în meciuri oficiale.