CFR, la a treia calificare în primăvara europeană. "Feroviarii", depășiți doar de Steaua și Dinamo la acest capitol

CFR, la a treia calificare în primăvara europeană. "Feroviarii", depășiți doar de Steaua și Dinamo la acest capitol
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația din Gruia a devenit doar a treia echipă din România care reușește accederea în primăvara europeană de minimum trei ori.

CFR Cluj a ajuns pentru a treia oară în istorie în faza eliminatorie a competițiilor continentale, în ultimii 10 ani. În sezonul 2012-2013, "feroviarii" obțineau 10 puncte într-o grupă de Liga Campionilor din care făceau parte Manchester United, Galatasaray și Braga, încheiau pe locul al treilea și ajungeau în șaisprezecimile Europa League. În acea fază a competiției au dat peste Inter Milano, care a câștigat ambele manșe, 3-0, respectiv 2-0.

În urmă cu trei ani, în sezonul 2019-2020, campioana României acumula 12 puncte într-o grupă de Europa League cu Lazio, Celtic și Rennes și reușea calificarea în șaisprezecimi. Elevii lui Dan Petrescu au întâlnit Sevilla și nu au pierdut în fața ibericilor au fost eliminați din cauza golului înscris în deplasare de echipa ce avea să câștige competiția.

În actuala stagiune, CFR Cluj a strâns 10 puncte în Grupa G din Conference League și s-a calificat pentru a treia oară în primăvara europeană. Într-un clasament al echipelor românești cu prezențe în această fază a competițiilor continentale, "feroviarii" au trecut peste Universitatea Craiova și Rapid, care au câte două calificări și sunt întrecuți doar de Dinamo cu 4 și Steaua/FCSB cu 11, potrivit We Love Stats.

Comenteaza