CFR, luată în serios de Reghecampf. ”Vor încerca să ajungă cât mai aproape de locul 1”
- Scris de Robert Popa
- 15 Apr 2017, 19:28
- Sport
- Ascultă știrea
Înaintea derby-ului cu "roș-albaștrii", CFR Cluj ocupă locul 4 în play-off, cu 29 puncte, fiind la șapte puncte în spatele liderului FCSB (36 puncte). În ciuda acestei distanțe, antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, o vede în continuare pe CFR Cluj drept una dintre contracandidatele la titlu cu cinci etape înainte de finalul play-off-ului.
"Ştim că o să fie un meci greu pentru noi. Cunoaştem echipa din Cluj. Va fi o atmosferă frumoasă şi cred că ar trebui să profităm de perioada prin care trecem şi să câştigăm cele 3 puncte. V-am spus că după etapa a cincea vom putea discuta de echipele care se pot bate la primele locuri. Aţi văzut că au mai rămas 3 echipe. Suntem noi, Viitorul, Dinamo. Hai să spunem şi CFR, dacă vor reuşi un rezultat bun cu noi. Acestea vor fi echipele care vor încerca să ajungă cât mai aproape de locul 1", a spus Reghecampf pe Digisport.
În urmă cu câteva zile, președintele formației din Gruia, Iuliu Mureșan, spunea că orice e posibil în lupta pentru titlu dacă CFR va câștiga ultimele 5 meciuri din play-off.
"Un meci important și greu. Ne dorim să câștigăm fiecare meci, mai ales pe cele cu Steaua. E cam greu (să mai luăm titlul - n. red.). Obiectivul nostru e să ne clasăm cât mai sus. Dacă batem în fiecare joc, nu se știe ce se poate întâmpla", spunea acesta pentru ZIUA de CLUJ.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de trei ori în ediția curentă a Ligii 1. Ambele cluburi au bifat câte o victorie, iar un alt meci s-a terminat la egalitate. Ultimul joc dintre CFR și FCSB a avut loc pe 12 martie, pe Arena Națională, pierdut cu 0-2 de ardeleni.
CFR Cluj - Steaua se joacă luni, 17 aprilie, de la ora 20:30, pe arena din Gruia. Partida va conta pentru etapa a șasea din play-off.