CFR, misiune îndeplinită în capitală. Clujenii au învins Rapid și s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei

CFR, misiune îndeplinită în capitală. Clujenii au învins Rapid și s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei
| Foto: facebook.com/cfr1907

Fără Dan Petrescu pe bancă, suspendat, formația din Gruia a învins cu 2-0 în Giulești și a încheiat Grupa A pe primul loc.

Nevoiți să învingă pentru a nu avea emoții în privința calificării, clujenii au început bine meciul și s-au instalat în jumătatea gazdelor, care au avut o echipă de start experimentală. Eforturile CFR-ului aveau să dea roade înainte de jumătatea reprizei, când Kamara a luat o acțiune pe cont propriu în flancul stâng, a intrat în careu și a deschis scorul cu un șut la colțul scurt (18).

Mai mult, o eroare a tânărului portar advers putea oferi un gol cadou oaspeților, însă același Kamara a trimis peste transversală, din poziție bună (24). Relaxarea a intervenit în jocul clujenilor, care au făcut pasul înapoi, iar Rapid putea egala. Jambor a scăpat singur, dar a tras în Hindrich (36) și CFR a încheiat prima repriză în avantaj, scor 1-0.

Imediat după revenirea de la vestiare, preocuparea oaspeților a fost evidentă și anume aceea de a conserva rezultatul. În schimb, gazdele, deși situația din clasament părea în favoarea lor, au avansat spre poarta lui Hindrich și au început să pună presiune. Deși Rapid a avut ocaziile, golul a venit tot pentru CFR.

Proaspăt intrat pe teren, Fică a fost pe fază la o pasă înapoi a lui Kait, a intimidat portarul, iar apoi a trimis în poarta goală (81). Astfel, clujenii s-au impus cu 2-0 și au încheiat pe primul loc Grupa A din Cupa României

În sferturile de finală ale competiției, trupa din Gruia se va duela cu CS U Craiova.

Comenteaza