CFR, victorie la Buzău. Cu chiu cu vai, clujenii au câștigat toate punctele pe terenul Gloriei
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Noi 2024, 22:54
- Sport
- Ascultă știrea
Formația pregătită de Dan Petrescu s-a impus în ultima etapă a turului sezonului regulat, scor 1-0.
Tensiunea de pe gazon s-a făcut simțită încă de la început, iar intrările au fost la limita regulamentului, în timp ce reacțiile celor doi antrenori au alimentat nervozitatea jucătorilor. Dacă primele minute le-au aparținut "feroviarilor", gazdele au pus treptat stăpânire pe joc, iar Hindrich a salvat un posibil autogol al lui Matei Ilie (15).La fel ca în meciul din Cupa României, dorința de a juca ofensiv a clujenilor a fost evidentă, însă neputința și-a făcut și ea loc printre elevii lui Dan Petrescu.
În schimb, buzoienii au arătat o dispoziție bună de joc, iar Hindrich a fost pus din nou la treabă la un șut din apropiere, iar tânărul portar s-a achitat bine de sarcini (35). Astfel, la capătul unei prime reprize care le-a aparținut gazdelor, scorul era 0-0.
Scenariul din prima parte a continuat și în actul secund, însă după ce prima oră de joc s-a scurs, Dan Petrescu a schimbat în ofensivă, iar mutarea avea să se dovedească a fi inspirată.
Louis Munteanu l-a înlocuit pe Ciprian Deac, iar la 5 minute de la intrarea pe gazon a centrat în forță, mingea a ajuns cu noroc la Postolachi, iar atacantul a deschis scorul (67). Imediat, trupa din Gruia a făcut pasul înapoi și a încercat să conserve avantajul fragil de pe tabelă.
Dan Petrescu a betonat apărarea în ultimul sfert de oră al partidei și a așteptat cu sufletul la gură finalul. În cele din urmă, rezultatul a rămas cel dorit de clujeni, iar CFR obține toate punctele la Buzău, însă prestația vicecampioanei a fost din nou una cel mult modestă