Chipciu, bucuros să se afle din nou printre "tricolori": "Clar naţionala este maximum pentru fiecare jucător"

Chipciu, bucuros să se afle din nou printre "tricolori": "Clar naţionala este maximum pentru fiecare jucător"
| Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Căpitanul Universității Cluj s-a întors la echipa națională după mai bine de 5 ani de la ultima selecție.

În septembrie 2019, Alex Chipciu, legitimat atunci la Anderlecht, evolua pentru ultima dată în tricoul primei reprezentative a României, la un meci împotriva Maltei. De la acel moment, jucătorul în vârstă de 35 de ani a fost nevoit să aștepte 5 ani pentru o nouă convocare.

Momentul așteptat a venit după instalarea lui Mircea Lucescu, noul selecționer, care l-a readus pe Chipciu printre "tricolori", un moment de bucurie, după cum recunoaște chiar fotbalistul.

"Mi se pare că nu am lipsit atât de mulți ani. Cred că în 2005 am debutat la loturi, mi se pare că nu s-a schimbat nimic pe aici. Eu am fost motivat să revin la naţională, dar nu a fost un scop al carierei mele. Clar naţionala este maximum pentru fiecare jucător, e frumos să te întorci.

Înainte de EURO citeam presa şi se vorbea atunci de mine, şi începusem să cred aşa un pic, dar acum, chiar nu mă mai gândeam să mă reîntorc, nu mai aveam în cap asta", a declarat căpitanul Universității Cluj pentru FRF TV. 

În actuala fereastră internațională, România va juca două meciuri în Liga Națiunilor, împotriva selecționatei din Kosovo, 6 septembrie, și contra Lituaniei, 9 septembrie.

Comenteaza