Cine va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Iul 2016, 14:46
- Sport
- Ascultă știrea
Gimnasta Cătălina Ponor va fi portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice (JO) de vară de la Rio de Janeiro, a anunțat, miercuri, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Alin Petrache.
''Având în vedere că hotărârea Federației Române de Gimnastică privind locul-cotă primit la JO 2016 este Cătălina Ponor, aceasta a fost aleasă de Comitetul Executiv al COSR să fie portdrapelul României la JO'', a afirmat Petrache.
Echipa feminină de gimnastică artistică a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, terminând pe locul 7 la turneul preolimpic de la Rio, în condiţiile în care doar primele patru clasate merg la Olimpiadă.
Ca urmare, a primit un singur loc la JO 2016 în concursul feminin de gimnastică artistică, iar Federația Română de Gimnastică a decis să o aleagă pe Ponor în detrimentul celeilalte candidate, Larisa Iordache.
''Ponor a primit cele mai multe voturi din partea Comitetului Executiv și ea este alegerea noastră pentru portdrapelul României la JO 2016'', a mai precizat președintele COSR
Gimnasta a cucerit trei titluri de campioană olimpică la JO de la Atena, în 2004, la bârnă, sol și cu echipa. De asemenea, mai are o medalie de argint la JO 2012 la sol și una de bronz cu echipa tot la Londra. Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro vor avea loc în perioada 5-21 august.