Clujul va avea o echipă de volei masculin în Divizia A1

Clujul va avea o echipă de volei masculin în Divizia A1
Clubul Sportiv Universitatea Cluj va fi reprezentat în sezonul viitor al Diviziei A1 de volei masculin, după ce elevii lui Romeo Lotei au obţinut, sâmbătă, promovarea în primul eşalon.

 

Clujenii au încheiat pe locul secund turneul de promovare de la Ploieşti, cu un bilanţ de două victorii şi o singură înfrângere.

„Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să promovăm încă după primele două meciuri ale turneului. În ultima partidă, cu gazdele, rezultatul nu a mai contat decât pentru palmares. Sunt mulţumit deoarece în acest sezon am pierdut doar două meciuri, unul cu Timişoara, când nu am avut ridicător şi cel de acum, cu Tricolorul. Băieţii vor intra în vacanţă şi urmează să vedem cum pregătim echipa pentru Divizia A1", a declarat antrenorul Universităţii Cluj, Romeo Lotei.

„Acum suntem concentraţi să pregătim sezonul viitor, iar până în toamnă trebuie să formăm o echipă puternică. Ne dorim să atragem alături de noi cât mai mulţi colaboratori care să ne ajute să rămânem între cele mai bune echipe din voleiul românesc", a spus managerul Bogdan Ungureanu.

Aşadar, din sezonul viitor, iubitorii voleiului clujean se vor putea bucura de două echipe pe prima scenă a voleiului românesc, asta după ce şi fetele pregătite de Dănuţ Ciontoş au încheiat sezonul Diviziei A1 pe locul 9.

Comenteaza