Conducerea ”U” Cluj, detalii despre transferul lui Alex Chipciu la FCSB

Conducerea ”U” Cluj, detalii despre transferul lui Alex Chipciu la FCSB
| Foto: Profimedia - via digisport.ro

Deşi Gigi Becali a dezvăluit că a purtat discuții cu Alex Chipciu pentru transferul la FCSB, șefii de la "U" Cluj transmit că nu au fost informați de jucător despre dorinţa de a pleca.  

Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a declarat clar şi răspicat că îl vrea pe căpitanul Universităţii Cluj, Alex Chipciu, în echipa sa, dar că nu ar fi dispus să plătească pentru el. Mai exact îl vrea gratis pe jucătorul care mai are un an de contract cu clubul Universitatea Cluj. 

 „Lui Chipciu dacă îi dau drumul să plece gratis, îl luăm. Nu pot da bani pe jucători de 34-35 de ani. A zis că încearcă, că are o relație bună cu clubul și că încearcă", a afirmat Becali la emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport, citat de gsp.ro

Dacă fundașul celor de la U Cluj este în discuții pentru un posibil transfer, conducerea clubului transmite că nu a primit nicio veste despre aşa ceva.

”N-am avut cu Alex Chipciu nicio discuție că ar vrea să plece. Au fost câteva discuții despre o posibilă listă de plecări, dar nu s-a pus problema să se spună că vrea să plece în vară. El mai are contract un an, mai avem un meci de disputat și nu s-a discutat în cadrul clubului că vrea să plece”, a declarat Radu Constantea la Digi Sport Special.

Căpitanul Universității Cluj, mai are un an de contract cu echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău. În caz că îşi face bagajele şi pleacă la campioana României, FCSB, Chipciu ar trebui să îşi rezolve situaţia contractuală şi respectiv financiară cu cei de la Universitatea Cluj.  

Întrucât sezonul celor de la ”U” Cluj nu este încheiat, formația lui Ioan Ovidiu Sabău având de jucat barajul pentru Conference League, contra celor de la Universitatea Craiova, Chipciu a declarat imediat după partida cu Oţelul că acesta este meciul la care se va concentra deocamdată. 

Universitatea Cluj o va înfrunta pe Universitatea Craiova (locul 3 din play-off) în baraj pentru Conference League, duminică, de la ora 20:00, în Bănie.

Comenteaza