Conducerea Universității a comentat posibilele transferuri ale lui Stanciu și Burcă la Cluj. Ce a transmis președintele

Conducerea Universității a comentat posibilele transferuri ale lui Stanciu și Burcă la Cluj. Ce a transmis președintele
| Foto: digisport.ro

Radu Constantea a oferit o primă reacție în legătură cu posibilitatea ca cei doi internaționali să se alăture "studenților" începând cu sezonul următor.

După apariția unor informații conform cărora Universitatea Cluj ar încerca să obțină semnăturile lui Andrei Burcă și Nicușor Stanciu, președintele liderului din Superligă a reacționat și a comentat ideea.

Radu Constantea susține că cele două mutări nu ar putea fi realizate, având în vedere că cei doi au salarii mult peste posiblitățile clubului alb-negru.

"Nu, nivelul de salarizare este mult peste posibilitățile noastre financiare. Nu pot confirma acest lucru", e mesajul scurt transmis de președintele clubului clujean, potrivit Digisport.

Andrei Burcă are 32 de ani și a jucat 45 de meciuri pentru echipa națională a României. De-a lungul carierei a evoluat pentru Aerostar Bacău, SC Bacău, FC Botoșani, CFR Cluj, Al-Okhdood (Arabia Saudită), Banyias (Emiratele Arabe Unite), iar în prezent este legitimat la Yunnan Yukun (China).

De aceeași vârstă precum fundașul central, Nicușor Stanciu a strâns 86 de meciuri pentru națională, iar de-a lungul carierei a jucat pentru Unirea Alba Iulia, FC Vaslui, FCSB, Anderlecht (Belgia), Sparta Praga (Cehia), Al Ahli (Arabia Saudită), Slavia Praga (Cehia), Wuhan Three Towns (China), Damac (Arabia Saudită), Genoa (Italia), iar din ianuarie 2026 joacă pentru Dalian Yingbo (China).

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .