Conducerea Universității Cluj speră să îl păstreze pe Ianis Stoica: "Ne-am dori să-l convingem să rămână"

Conducerea Universității Cluj speră să îl păstreze pe Ianis Stoica: "Ne-am dori să-l convingem să rămână"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Tânărul atacant a impresionat în ultimele săptămâni în tricoul formației clujene, atât prin evoluție, cât și prin reușite.

După ce în primele luni din 2023 nu s-a regăsit, Ianis Stoica a devenit un alt jucător începând cu luna august. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a început să aibă reușite și, încet, a devenit om de bază în primul 11.

Progresul său nu a fost trecut cu vederea, iar președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a recunoscut că și-ar dori ca atacantul să continue alături de "studenți" și din vară, momentan fiind împrumutat de la FCSB.

"Ianis Stoica va juca la noi până la finalul acestui sezon, el este împrumutat. Sigur ne-am dori să-l convingem să rămână la noi și după aceea", a explicat Radu Constantea pentru iamsport.ro.

În 19 meciuri jucate în actualul sezon din Superligă și Cupa României, Ianis Stoica a marcat de 7 ori și a oferit 4 pase decisive.

Comenteaza