Cristi Balaj, solidar cu Dan Petrescu. Președintele CFR-ului și-a dat demisia, dar a fost refuzat de patron
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:14
- Sport
- Ascultă știrea

Fostul arbitru și-a dorit să plece din Gruia alături de antrenor, dar a fost întors din drum de finanțatorul clubului.
Așa cum s-a întâmplat în 2024, când CFR Cluj a pierdut pe terenul Corvinului cu 4-0, iar Adrian Mutu și-a dat demisia și Cristi Balaj l-a urmat, președintele a fost solidar cu Dan Petrescu după umilința din Suedia, scor 7-2.
Conducătorul clubului din Gruia l-a anunțat pe Nelu Varga că își dorește să plece, dar a fost refuzat de patron și va continua la CFR. Balaj a refuzat să confirme sau să infirme informația, dar a comentat cele întâmplate în Suedia.
"Nu vreau să comentez acest subiect. Sunt informații confidențiale. Nu ar fi corect să discut despre acest subiect. E un moment greu, sper să-l depășim pentru că suporterii nu merită. Și nu merită mulți care sunt atașați de această echipă.
Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat aseară pentru că aceiași jucători, doriți de alte cluburi, cu oferte pentru ei, cu prestații excelente în alte partide… Nu există justificare! Ar fi o lipsă de respect să găsim scuze acum.
Ar fi ridicol. Urmează meciul de la Galați, jucătorii trebuie să demonstreze, să rupă rândurile, caracterele mari acum se văd, în momentele grele", a declarat Balaj potrivit Fanatik.