Cristi Dulca vrea la Euro 2017. “E un obiectiv realizabil”

Cristi Dulca vrea la Euro 2017. “E un obiectiv realizabil”
Noul antrenor al echipei naționale"Under 21 a României a fost prezentat luni, într-o conferință de presă.

Clujeanul, care a pregătit-o în două mandate pe Universitatea, este în fața unei provocări interesante după despărțirea de Gaz Metan Mediaș. Noului selecționer al naționalei de tineret îi revine misiunea calificării la Campionatul European de peste doi ani, ce va fi găzduit de Polonia. Obiectivul este realizabil, crede Dulca.

"E o mare mândrie şi onoare pentru mine să mă alătur familiei echipei naţionale, dar şi o mare responsabilitate. Consider obiectivul, calificarea la Euro 2017, perfect realizabil. Cu multă muncă, dar și cu șansă, vom fi la turneul final. E o cu totul altă muncă, de a cunoaşte jucătorii selecţionabili. La echipa naţională trebuie să ajungă doar fotbaliştii care merită. Trebuie să-i fac pe jucători să conştientizeze obiectivele, pentru a nu-i pierde pe drum.

Mentalitatea e foarte importantă când vin la echipa naţională, jucătorii trebuie să se alinieze la obiectivul trasat. Din păcate, aria de selecţie de la Liga a II-a este foarte mică, iar în ceea ce priveşte Liga I, mă interesează ca jucătorii de la naţionala de tineret să fie titulari la echipele de club", a declarat clujeanul.

La tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2017, programată joi, la Nyon, România se va afla în a doua urnă valorică, alături de Rusia, Elveția, Suedia, Serbia, Israel, Ucraina, Slovacia și Belgia.

"Din prima urnă valorică, toți adversarii sunt foarte puternici. Sunt de evitat Germania, Spania, Anglia. Cred că vom nimeri în grupă cu Portugalia. Mi-aș dori să mai picăm cu Slovenia, Moldova, Albania și San Marino. Indiferent de adversari, cel mai important să ne calificăm, să fim peste doi ani în Polonia", a adăugat noul selecționer.

Dulca l-a înlocuit la cârma echipei naționale de tineret pe Mihai Teja, cel care a preluat-o de curând pe Dinamo. Clujeanul a fost cel mai longeviv antrenor din Liga I, pregătind-o pe Gaz Metan Mediaș în perioada iunie 2013 - noiembrie 2014.

 

 

Comenteaza