Cristiano Ronaldo, decisiv pentru Al-Nassr. A ajuns la cinci goluri și două pase decisive în cinci meciuri

Cristiano Ronaldo, decisiv pentru Al-Nassr. A ajuns la cinci goluri și două pase decisive în cinci meciuri
| Foto: AFP

Starul portughez le-a închis gura fanilor care îl criticau după transferul în Arabia Saudită.

Cristiano Ronaldo (38 de ani) a dat două pase de gol pentru Al-Nassr în victoria de pe teren propriu cu Al-Taawon, scor 2-1, în etapa cu numărul 17 din campionatul Arabiei Saudite.

După acest succes, Al-Nassr revine pe primul loc în clasament, la egalitate de puncte (40) cu Al-Ittihad și Al-Shabab.

În minutul 17, Al-Nassr a deschis scorul prin Abdulrahman Ghareeb, care a primit o pasă remarcabilă de la Cristiano Ronaldo, de la mijlocul terenului.

Al-Taawon a egalat în minutul 47, prin Alvaro Medran. Oaspeții au marcat din nou în minutul 68, dar reușita a fost anulată de VAR pentru un ofsaid.

Cristiano Ronaldo a fost implicat și în golul victoriei pentru Al-Nassr. În minutul 78, portughezul a încercat să înscrie din careul de șase metri, dar a lovit mingea greșit. Abdullah Madu a fost pe fază și a trimis balonul în poartă.

Cristiano Ronaldo are cinci goluri și două pase decisive în cinci meciuri pentru Al-Nassr, scrie Digisport.

În meciul dintre Al-Wehda și Al-Nassr, pe 9 februarie, Cristiano Ronaldo a înscris toate golurile.

Comenteaza