Cum explică Ioan Ovidiu Sabău eșecul de la Iași: "Nu am avut luciditate"
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Sep 2024, 19:32
- Sport
- Ascultă știrea
Universitatea Cluj a suferit prima înfrângere în actualul sezon al Superligii, scor 1-0, pe terenul celor de la Poli.
Deși aveau dublul punctelor acumulate de adversari înaintea duelului direct, "studenții" s-au încurcat la Iași. La finalul unei partide în care elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au făcut rar alegerile potrivite, Universitatea Cluj a suferit primul eșec al sezonului în Superligă.
Tehnicianul liderului a recunoscut că evoluția jucătorilor nu a fost cea pe care o aștepta, însă speră că Nistor&co. își vor păstra încrederea și își vor reveni după înfrângerea de la Iași.
"O primă repriză extrem de modestă, greu de privit. Pe noi ne-a dezavantajat terenul. În a doua repriză a venit acea fază fixă, după am avut o reacție destul de bună, dar ne-a lipsit luciditatea, agresivitatea în fața porții, ultima pasă.
Am fost un pic temători, crispați, în dorința de a egala. Nu vreau să găsesc scuze, dar pe noi ne dezavantajează atunci când nu avem condiții să jucăm. E o lecție importantă, nu îmi schimb părerea despre jucători. Știam că va fi mai greu decât la jocurile cu Rapid și Craiova.
Sunt multe care îți trec prin cap atunci când lucrurile nu funcționează. Sunt 10 jocuri în care am arătat bine, nu trebuie să ne pierdem încrederea", a declarat antrenorul la finalul partidei.