Cum s-a adaptat Emi Cățe după revenirea în Spania. Pivotul, recunoscător pentru perioada petrecută la Cluj

Cum s-a adaptat Emi Cățe după revenirea în Spania. Pivotul, recunoscător pentru perioada petrecută la Cluj
| Foto: basquetmanresa.com

Internaționalul român s-a despărțit la finalul sezonului trecut de U-BT și s-a transferat la BAXI Manresa, formație din Liga ACB.

După doi ani petrecuți la Cluj-Napoca, Emi Cățe a decis să revină în Spania, acolo unde a petrecut bună parte din perioada junioratului, la Real Madrid. Pivotul în vârstă de 27 de ani e recunoscător pentru ce a trăit alături de U-BT, unde a devenit de două ori campion al României și a cucerit două Cupe și o Supercupă.

"Pentru mine, perioada petrecută la Cluj a fost foarte bună, din toate punctele de vedere. Am amintiri foarte frumoase. Cred că, baschetbalistic vorbind, a fost locul în care m-am simțit cel mai bine și am dat cel mai bun randament. Le mulțumesc enorm antrenorilor, membrilor din staff și tuturor fanilor care au fost aproape de noi.

Am numai amintiri plăcute și tot ce am trăit va rămâne în continuare în inima mea. Eu sunt român și am jucat cu sufletul. Mereu am vrut să demonstrez asta și să joc la capacitate maximă. Ultimii doi ani au fost foarte speciali. Am avut colegi cu multă experiență.

Simt că abilitățile și calitățile mele au fost puse în valoare de sistemul de joc și de colegi. A fost o perioadă benefică și am reușit să joc așa cum îmi place cel mai mult. În primul rând, am jucat cu sufletul", a spus Cățe pentru GSP.

Revenirea în Spania, benefică pentru internaționalul român

Emi Cățe recunoaște că nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a ajunge la ritmul colegilor săi și e pregătit pentru o nouă aventură în țara în care a crescut. Jucătorul român a dezvăluit care e nivelul noii sale echipe și ce așteptări are de la actualul sezon.

"E un stil de joc foarte diferit, dar m-am adaptat. Mi-am intrat în ritm destul de repede. Cred că acest stil de joc este plăcut, în primul rând, pentru fani. Se joacă într-o viteză foarte, foarte mare. Practic, suntem ca la curse. Asta ne cere antrenorul și asta încercăm să facem pe teren. Am jucat aici înainte și știam că se face performanță.

Pentru cariera mea a fost ceea ce mi-am dorit să fac în continuare. Este clar că îmi doresc să cresc și mai mult și cred că este locul potrivit. Datorită profesionalismului de-aici, foarte mulți jucători reușesc să facă un pas în față în carieră. Este un alt mediu. Cred că spun tot prin asta.

Mă refer la modul cum sunt organizate străzile, ce se întâmplă în oraș, cum e societatea, cum se fac lucrurile. Au o tradiție importantă în a face lucrurile bine și de aceea sunt și rezultate pe măsură. Am trăit nouă ani în Spania, m-am acomodat, știu limba, așa că nu mi-a fost greu să revin, să mă readaptez", a explicat pivotul.

BAXI Manresa a început sezonul din Liga ACB cu o victorie cu 77-73 în fața celor de la Valencia, echipă ce va înfrunta fosta echipă a lui Cățe, U-BT Cluj-Napoca, în grupele EuroCup.

Comenteaza