Cum şi-a mobilizat Sabău jucătorii pentru a câştiga partida cu Oţelul / "În prima repriză am dat senzația că suntem în vacanță”

Cum şi-a mobilizat Sabău jucătorii pentru a câştiga partida cu Oţelul / "În prima repriză am dat senzația că suntem în vacanță”
| Foto: captura video "U" Cluj TV - https://www.facebook.com/FCUCluj

Ioan Ovidiu Sabău a explicat cum a reușit să o învingă pe Oțelul. Acesta a recunoscut că elevii săi păreau în vacanţă în prima repriză. Ce a făcut antrenorul Universităţii Cluj la pauză. 

Universitatea Cluj a învins-o pe Oțelul Galați, în deplasare, scor 2-0, în semifinala barajului pentru calificarea în preliminariile Conference League, după o primă repriză fără goluri şi un joc slab al elevilor lui Ioan Ovidiu Sabău. 

Tehnicianul de 55 de ani a subliniat că elevii săi nu au avut foarte multă încredere în forțele proprii în prima repriză a duelului cu Oțelul și că acest lucru i-ar fi putut costa calificarea. Aşa că, pentru a produce un șoc la echipă, Ioan Ovidiu Sabău a mărturisit că a avut o discuție bărbătească cu jucătorii săi în vestiar după primele 45 de minute. 

”La pauză a fost o discuție mai aprinsă. Le-am spus jucătorilor că pot mult mai mult, că este păcat că au ajuns până aici și să ratăm iarăși un obiectiv și să pierdem bani. În prima repriză am dat senzația că suntem în vacanță”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la interviul susținut după meciul cu Oțelul Galați. 

”Sunt foarte bucuros pentru că am rămas în cursă pentru calificarea în Conference League. Am putea încheia sezonul senzațional. Pentru noi ar fi o performanță extraordinară pentru acest club, pentru jucători, pentru mine (n.r. să mergem în Conference League). Am ajuns până aici și trebuie să credem în noi", a mai declarat antrenorul Universităţii Cluj, citat de digisport.ro.  

În urma rezultatului cu Oţelul Galaţi, ”Șepcile Roșii” s-au calificat în finala barajului pentru Conference League, unde o vor întâlni în deplasare pe Universitatea Craiova.

Comenteaza