Video Cum trăiesc juniorii Universității Cluj cantonamentul din Austria. Detalii despre modul de lucru al lui Sabău

Cum trăiesc juniorii Universității Cluj cantonamentul din Austria. Detalii despre modul de lucru al lui Sabău
| Foto: FC Universitatea Cluj

Ștefan Opriș (nr. 43), unul dintre cei mai tineri "studenți" aflați în stagiul de pregătire de vară a vorbit despre experiența alături de seniori.

Parte a echipei care a cucerit Cupa de Tineret, mijlocașul se numără printre juniorii ce au făcut deplasarea în Austria alături de Universitatea Cluj. Mai mult, Opriș a prins minute în ambele jocuri de pregătire, cu SV Reid și UVB Vocklamarkt.

Tânărul fotbalist se declară încântat de posibilitatea de a fi alături de Chipciu&Co., dar laudă și modul în care Ioan Ovidiu Sabău gestionează relația cu juniorii pe care îi are la dispoziție.

"Au fost două meciuri destul de bune pentru începutul cantonamentului. Eu mă simt excelent, totul e mult mai intens. Am avut un sezon bun la un an mai mare, iar în acest an îmi propun debutul în Superligă.

Ioan Ovidiu Sabău este un antrenor foarte bun, care îmi oferă încredere, îmi place foarte mult că sunt aici. Am fost primit foarte bine, m-am integrat destul de repede", a declarat tânărul jucător.

Comenteaza