Cum vede noul titular în poarta CFR-ului duelul cu Universitatea Craiova: „Trebuie să câștigăm. Să nu repetăm ce am făcut cu Rapid”
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Noi 2024, 17:17
- Sport
- Ascultă știrea
Titular în poarta CFR-ului după o perioadă îndelungată, Hindrich spune că echipa trebuie să fie mai atentă în derby-ul cu Universitatea Craiova pentru a nu repeta greșeala cu Rapid.
Otto Hindrich, noul portar titular la CFR Cluj, dupa accidentarea lui Mihai Popa, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, cât de importantă este o victorie în deplasarea cu Universitatea Craiova, partidă din etapa a 18-a a SuperLigii României.
Hindrich: Trebuie să fim mai atenți cu Craiova, să nu se repete ce am pățit cu Rapid
„Fiecare meci e important. Contează să adunăm puncte, la final să adunăm cât mai multe puncte să ne calificăm în play-off. Toți am fost supărați de golul luat în ultimele minute cu Rapid. Ne doream victoria. Trebuie să fim mai atenți în toate cele 90 de minute și cred că am învățat din meciul trecut și vom avea grijă în următoarele partide”, a declarat Otto Hindrich.
Portarul CFR-ului spune că adversara de duminică are jucători de calitate.
„Toți trebuie să avem grijă. Sunt o echipă foarte bună care joacă fotbal și e un meci important. Trebuie să câștigăm, să venim cu puncte. Mitriță lipsește, probabil cel mai important jucător al Craiovei din sezonul acesta, dar consider că au destui jucători de calitate care îl pot înlocui”, a mai spus Hindrich.
Otto Hindrich apără ca titular de cinci meciuri la CFR, după accidentarea lui Mihai Popa de acum o lună și crede că își poate păstra locul în primul 11.
„O iau de la meci la meci. Important e să dau siguranță, să ajut echipa și sper să fiu ales titular de acum înainte”, a conchis Hindrich.
Meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj (etapa a 18-a din SupeLiga Româniai) se va disputa duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 20.30 pe Stadionul „Ion Oblemenco”.