Dan Petrescu, aproape de o performanță istorică. Antrenorul poate intra într-un club select
- Scris de Ionuţ Grindean
- 08 Mai 2019, 12:44
- Sport
- Ascultă știrea
Tehnicianul “feroviarilor” e aproape de a cuceri un nou titlu alături de formația din Gruia și poate deveni cel mai titrat antrenor cu formații din afara capitalei.
Deși este cel de-al patrulea tehnician care stă pe banca CFR-ului în acest sezon, după Edi Iordănescu, Toni Conceicao și Alin Minteuan, Petrescu va fi cel care își va îmbogăți palmaresul cu încă un titlu de campion.
La 10 ani după ce a reușit aceeași performanță cu Unirea Urziceni, fostul fundaș va deveni și cel mai titrat antrenor la cârma unor echipe din afara Bucureștiului. Până în prezent, doar șase antrenori au reușit să câștige câte două titluri cu formații din afara capitalei, iar Dan Petrescu are nevoie de doar un punct pentru a cuceri titlul și a fi liderul absolut al clasamentului.
Ultimul tehnician care câștigase două campionate cu o echipă din afara Bucureștiului a fost Florin Halagian, care alături de FC Argeș s-a impus în edițiile 1971-1972 și 1978-1979 ale Ligii 1. În plus, două titluri consecutive vor reprezenta o premieră în istoria CFR-ului, dar și o performanță ce nu a mai fost reușită de aproape jumătate de secol.
Ultimul antrenor care a câștigat două titluri la rând cu o echipă din afara capitalei a fost Nicolae Coco Dumitrescu, care a cucerit campionatul în edițiile 1968-1969 și 1969-1970, la conducerea formației UTA Arad.
În cei 16 ani de antrenorat, Petrescu a pregătit 12 formații: Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia (Polonia), Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar (Rusia), Dinamo Moscova (Rusia), Al Arabi (Qatar), ASA Târgu-Mureș, Jiangsu Suning (China), Al Nasr (Emiratele Arabe Unite), CFR Cluj și Guizhou Zhicheng (China). În palmaresul său se află două titluri de campion în România, o Supercupă a României și o Cupă a Chinei.