Dan Petrescu, în fața meciului 50 în cupele europene ca antrenor al CFR-ului
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Aug 2024, 13:47
- Sport
- Ascultă știrea

Tehnicianul este primul în ierarhia celor care au condus echipa clujeană în competițiile continentale.
Jocul dintre CFR Cluj și Maccabi Petah Tikva va fi cel cu numărul 105 în cupele europene (fără Cupa Intertoto) din istoria clubului din Gruia. Dintre acestea, 49 au fost cu Dan Petrescu pe bancă, tehnicianul fiind lider detaşat în topul antrenorilor care au condus CFR-ul în Europa, anunță We Love Stats.
Primul său meci în competițiile continentale pe banca formației clujene a fost o înfrângere cu 1-0 suferită în fața celor de la Astana, în preliminariile UEFA Champions League.
Top 5 antrenori ai CFR-ului în cupele europene:
- Dan Petrescu - 49 jocuri (20 victorii - 15 remize - 14 înfrângeri);
- António Conceiçao - 11 jocuri (4 v - 2 r - 5 î);
- Ioan Andone - 9 jocuri (5 v - 2 r - 2 î);
- Marius Şumudică - 8 jocuri (3 v - 1 r - 4 î);
- Maurizio Trombetta - 6 jocuri (1 v - 1 r - 4 î)
Partida în care antrenorul va bifa borna cu numărul 50 se dispută în această seară, de la 20:00.