Daniel Bîrligea, pe radarul unor cluburi din străinătate. Ce sumă așteaptă CFR în schimbul atacantului

Daniel Bîrligea, pe radarul unor cluburi din străinătate. Ce sumă așteaptă CFR în schimbul atacantului
| Foto: facebook.com/cfr1907

Internaționalul român s-ar putea despărți de formația din Gruia după Campionatul European.

În vârstă de 24 de ani, Daniel Bîrligea a avut parte de un sezon bun în tricoul CFR-ului, încununat cu o convocare în lotul preliminar pentru turneul final ce va începe peste aproximativ o săptămână.

Evoluțiile sale nu au trecut neobservate, iar cluburi din străinătate se interesează de serviciile sale. Potrivit GSP, Bîrligea e urmărit de două echipe din Germania, din primele două ligi, dar și de o echipă din MLS, principala competiție din Statele Unite ale Americii.

CFR Cluj i-a stabilit prețul atacantului, aproximativ un milion de euro. Mai mult, conducerea din Gruia și-ar dori ca mutarea să se realizeze cât mai repede, având în vedere faptul că jucătorul intră în ultimul an de contract.

Daniel Bîrligea a ajuns la Cluj în ianuarie 2022, de la Teramo, formație din ligile secunde italiene. De atunci, atacantul a jucat în 90 de partide, a înscris de 25 de ori și a oferit 8 pase de gol, dar a cucerit și un titlu în Superligă alături de "feroviari".

Comenteaza